Arhive pe categorii: Home Deco

Au înflorit macii

Noi adorăm macii, răzleți pe marginea drumului sau în lanuri. Poate pentru că îi asociem cu călătoriile, cu cerul senin presărat cu „nori de vacanță” – cum numim noi norii pufoși (cumulus).

De aceea acest număr de ușă este preferatul meu dintre toate pe care le-am meșterit… vouă cum vi se pare?

door-number-poppies

Cum mi-am organizat condimentele

Unul dintre lucrurile care îmi plac cel mai mult este să organizez cât mai bine casa și activitățile noastre. Avem rutină zilnică, săptămânală, lunară, tot felul de liste de To Do și plan anual. Și deși ne propunem destul de multe lucruri, reușim să realizăm multe dintre ele, tocmai datorită organizării și spargerii proiectelor mari în etape.

Astăzi vă arăt cum mi-am aranjat condimentele. Noi suntem mari iubitori ai ierburilor aromatice și folosim foarte multe, de aceea, când am proiectat mobila de bucătărie, le-am alocat două sertare, cu mânere decorate cu borcane de condimente :), am povestit aici cum le-am meșterit.

Am cumpărat borcane din IKEA, care sunt încăpătoare și avantajoase ca preț și le-am decorat cu panglică washi tape și tehnica decoupage. Le-am făcut etichete, prinse cu niște pătrățele cu dublu-adeziv și le pot schimba dacă vreau să pun altceva în borcan. Le-am aranjat în ordine alfabetică să le pot găsi ușor. Pe fundul borcanului se poate lipi data expirării condimentului.

storage aromatic herbs

storage aromatic herbs

Cum vi se pare? Voi cum v-ați organizat borcanele cu condimente?

Cum mi-am organizat prosoapele de bucătărie

Simplu și ieftin 🙂

Din resturile de la mobila din bucătărie am tăiat o bucată care să se potrivească cu locul unde vroiam să le atârnăm, am căntuit marginile și cu gelul de transfer Stamperia am transferat o imagine cu o căsuță care ne amintește de o călătorie foarte dragă în Toscana. Am pus și pentru prosoape etichete… folosim mai multe în același timp: pentru mâini, pentru veselă, pentru blatul de bucătărie și chiuvetă și două mănuși de bucătărie. Dana, recunoști cadoul de la voi? Rezistă cu stoicism 🙂

storage towelsstorage towelsCuierașele sunt din Hornbach și au mai multe modele, le recomand cu căldură. Eu am pus unul și lângă chiuvetă și este foarte util, doar că acel prosop trebuie schimbat mai des.

storage towelsCa să am acces ușor la prosoapele curate, am făcut un dulap, scopul lui principal fiind suport pentru mașina de făcut pâine, dar în care depozitez prosoapele, fețele de masă și condimentele (cum le-am organizat pe acestea, vă povestesc data viitoare).

Voi cum ați organizat prosoapele în bucătărie?

Șșș… copilul nostru doarme…

Proaspeții părinți sigur știu despre ce urmează să vă povestesc… pentru noi a fost foarte amuzant cum unele zgomote asurzitoare, cum ar fi pickhammer-ul funcționând, da, ați citit bine, nu îl trezeau pe Radu, care dormea senin in wrap la noi în brațe, în timp ce treceam pe lângă muncitori zeloși (unii se opreau când îl vedeau că doarme),  dar dacă dormea în pătuțul lui și afară pleca un autobuz din stație se trezea… și nu foindu-se, ci deschidea ochii și gata, puteam să ne jucăm 🙂 O altă pereche bizară de sunete a fost sunetul interfonului și al soneriei, deși ambele sună tare, interfonul mai prelung, iar soneria mai scurt, interfonul nu îl trezește, dar în schimb, soneria, de fiecare dată.

Ca să rezolv problema, am făcut o plăcuță din fimo pe care am lipit-o pe ușă, ba chiar și cadou pentru prieteni 🙂


va rugam sa ciocaniti, copilul nostru doarme...

va rugam sa ciocaniti, copiii nostri dorm...

Până acum nu a dispărut de pe ușă, iar de atunci soneria a sunat doar de câteva ori, pot să număr pe degete, deși plăcuța e albă, iar ușa maro, nu este suficient de evident pentru toată lumea…

Cutie decorată decoupage Five o’clock tea

Bine v-am regăsit, prieteni 🙂

Facem noi cum facem și din când în când ne luăm câte o vacanță prelungită de la blog… pentru că atâtea proiecte frumoase se bulucesc peste noi că nu mai avem timp să le și împărtășim cu voi, atunci la cald… dar urmează iar o suită de postări cu ce am meșterit în ultimul timp…

Vă place ce cutie a ieșit din mâinile Adei? A făcut-o cu mare drag pentru o prietenă foarte bună…

cutie decoupage five o'clock tea

cutie decoupage five o'clock tea

cutie decoupage five o'clock tea

cutie decoupage five o'clock tea

cutie decoupage five o'clock tea

cutie decoupage five o'clock tea

Partea frumoasă a fost că eu i-am făcut Adei cadou vopseaua acrilică verde-mucegai cu care a pictat interiorul cutiei, în același timp ce ea ne-a adus cadou o salopetă pentru Radu aceeași nuanță verde-mucegai, fără nicio ocazie specială… doar unul dintre episoadele de telepatie cromatică pe care le-am avut de atâtea ori, dar ne amuză de fiecare dată…

Covoraș croșetat cu mai multe fețe, acum faţa de primăvară

Vă povesteam aici cum mi-am făcut covoraş la intrare cu resurse minime… un ghem de sfoară pe care îl aveam deja prin casă… ne place să folosim toate resursele pe care le avem şi să reutilizăm cât putem noi de creativ ce avem prin casă. Pe de altă parte, nu ne plac decoraţiunile prăfuite de vreme… mereu aceleaşi… oricât de simpatice ar fi, trebuie revigorate din când în când… Iar covoraşul meu, doar din sfoară, era cam tern… Aşa că i-am făcut decoraţiuni pentru fiecare anotimp. În linkul de mai sus este acelaşi covoraş în varianta de toamnă şi de iarnă, iar mai jos acelaşi covoraş în varianta de primăvară.

covoras crosetat de primavara

covoras crosetat de primavara covor crosetat cu frunzecovor crosetat cu fulgi

Acelaşi covoraş şi totuşi altul, nu? Am ales o crenguţă înflorită pe de o parte pentru că până când văd primul copac înflorit nu simt că este primăvară, iar pe de altă parte să îl asortez cu covoraşul de la intrare pe care îl pun primăvara. Ce este haios acum e când avem musafiri şi am schimbat covoraşele în funcţie de anotimp mă întreabă… Gata, a venit primăvara?

Cafeaua de pe aragaz

Dacă e luni dimineață, să vorbim tot despre cafea 🙂

Și tocmai vroiam să scriu că pentru mine cafeaua este un răsfăț, sorbind din ceașca cu… cafea, iar când să o pun jos, stropi rebeli au sărit în tastatură, doar cafeaua vărsată nu îmi place, mai ales printre tastele laptopului Adei (am șters repede, să știi, și văd că încă tastează 🙂 ). Îmi mai amintesc și de cel mai delicios espresso pe care l-aș fi băut vreodată, la o măsuță, într-un cochet orășel italian, dacă nu aș fi vărsat-o vrând să imortalizez momentul cu o poză… Dar cafeaua vărsată pe aragaz? Cu tot cu zațul împrăștiat pe ibric, pe ochi, pe emailul alb… Mie îmi strică toata buna dispoziție pe care mi-o dă mirosul cafelei proaspăt făcute.

Cum să vă spun ce satisfacție am avut când am meșterit pentru o prietenă aceste ceșcuțe de cafea din fimo, drept butoane pentru aragaz, mai varsă-te acum, dacă poți, Cafea rebelă 🙂

butoane pentru aragaz, cesti cafea din fimo

butoane pentru aragaz, cesti cafea din fimo

butoane pentru aragaz, ceasca de cafea din fimo

Cum ar fi să te gândești la munte când intri în casă?

Ni s-a întâmplat să avem zile când ne-am întors acasă frânte de oboseală, fără chef sau cu gândul la un duș rapid și somn fără alarmă dimineața. Dar de cele mai multe ori, intrarea în casă, holul îți pot muta gândul de la aceste idei și să te remonteze… ai ajuns acasă, acum e timpul tău, să visezi – cu ochii deschiși – să faci planuri, neapărat și de vacanță și să studiezi cum să le pui în practică…

V-am mai spus și cred cu tărie în continuare că holul de la intrare are un rol important în eliminarea energiei negative și tensiunii adunate peste zi. Cu mobilă puțină, fără lucruri și încălțăminte împrăștiate, cu un odorizant handmade discret, pot să îți schimbe în bine starea de spirit.

Am meșterit multe numere pentru ușa de la intrare, dar cel de mai jos, chiar dacă nu se bucură de o poză prea reușită, ne este foarte drag, cadou de casă nouă pentru niște prieteni foarte buni, așa, ca de la munțoman la munțoman. În relief sunt niște munți cu vârfuri ninse și flori de colț. Chiar dacă au o casă primitoare, să le vină dorul de ducă!

numar de usa munte

Pinguinul cafegiu

Buna dimineața… chiar dacă este luni dimineața. Deși timpul pare că aleargă nebunește, luni dimineața parcă ne mișcăm în reluare.

Totul se mai înveselește un pic după ce sorbim dintr-o cafea aburindă, aromată, espresso sau cu lapte, cum vă place? Noi o bem neagră, cu gust irish sau de vanilie, chiar avem o cană specială pentru cafea:

husa crosetata cana pinguin

husa crosetata pinguin pentru cana

Ada a croșetat această husă moale, pentru cană, care te binedispune fără să îți dai seama de ce și așa vine și cheful de treabă.

Voi cum faceți să începeți săptămâna mai ușor?

Huse croșetate pereche pentru căni

Anul trecut am reușit să meșterim pentru Crăciun mai multe cadouri de cât ne propuseserăm și fiind prinse în micul nostru atelier, nu am mai avut timp să vă și arătăm la ce lucrăm… plus că deconspiram darurile noastre handmade. Pe unele dintre ele vi le vom arăta în preajma Crăciunului, acum nu ar avea niciun farmec, dar o prietenă ne-a rugat să îi croșetăm niște huse pereche pentru căni, așa, ca din partea Moșului.

huse crosetate pereche huse crosetate pereche huse crosetate perecheCum vi se par? V-ar plăcea să primiți așa ceva?