Arhive pe categorii: Suveniruri

Colţişorul cu vederi 2

Doar două luni le-a trebuit prietenilor noştri să completeze întregul colţişor de la intrare care ne aminteşte de ei… Norocul nostru că avem un hol lung şi putem să mai amenajăm oricâte colţişoare vrem şi mai ales prieteni care să le umple 🙂

vederi

Colţişorul cu vederi

Călătoriile sunt o altă pasiune pe care o avem şi de care ne bucurăm de câte ori avem ocazia. Ne plac vacanţele active şi am vizitat multe locuri frumoase, ne bucuram de lucruri mărunte, vreun condiment specific sau o prăjitură, dar treceam mereu cu indiferenţă pe lângă mormanele de vederi, poate agasaţi când ne făceam cu greu loc pe trotuare din cauza lor…

Până când am găsit prima vedere în cutia poştală, de la prieteni care plecaţi în vacanţă fiind, s-au gândit la noi. Un obicei prăfuit de vremuri, dar care nouă ne dă o senzaţie de căldură, de bună-dispoziţie, mai ales că le găsim de obicei când ne întoarcem seara acasă şi pare că ziua s-a terminat… Le citim pe nerăsuflate în lift, ne gândim la prietenii dragi şi le dăm un semn că gândurile lor bune au ajuns la noi şi câtă bucurie ne-au făcut… Pentru că am primit multe, ne-am gândit să le găsim un locşor special, chiar la intrare, să ne întâmpine de fiecare dată când ajungem acasă…

Să vă mai povestesc şi cum te simţi când găseşti două vederi în aceeaşi zi sau ajung la câteva zile diferenţă şi observi ca de fapt au fost trimise către noi în aceeaşi zi, dar din locuri diferite? Nu poţi decât să te simţi norocos pentru că ai atâţia prieteni…

vederi

Suveniruri handmade: trifoi din Irlanda

Astăzi este ziua naţională a Irlandei şi a Irlandei de Nord şi ne-am amintit cu drag de călătoria noastră de anul trecut prin aceste ţări. Au meritat din plin peisajele, verdele atât de verde, castelele şi insulele. Pe mine m-au inspirat şi am venit de acolo cu câteva idei. Una dintre ele: chiar suvenirurile pentru familie si prieteni. Asocierea trifoiului cu Irlanda datea­ză din secolul al V-lea, când Sf. Patrick (a cărui emblemă – însemn îl reprezintă) a folosit trifoiul pentru a ilustra conceptul Sfintei Treimi con­vertiţilor creştini.

Pentru că îl găseai pe toate drumurile, am rupt câteva frunze de trifoi (fără rădăcini!), le-am presat in ghidul gros Lonely Planet şi verificam din când în când că nu am pierdut vreuna tot frunzărind ghidul. Acasă le-am făcut nişte etichete şi le-am plastifiat. Familiei noastre şi prietenilor le-au plăcut mult 🙂

suvenir trifoi handmade