Arhive pe categorii: Craciun

Huse croșetate pereche pentru căni

Anul trecut am reușit să meșterim pentru Crăciun mai multe cadouri de cât ne propuseserăm și fiind prinse în micul nostru atelier, nu am mai avut timp să vă și arătăm la ce lucrăm… plus că deconspiram darurile noastre handmade. Pe unele dintre ele vi le vom arăta în preajma Crăciunului, acum nu ar avea niciun farmec, dar o prietenă ne-a rugat să îi croșetăm niște huse pereche pentru căni, așa, ca din partea Moșului.

huse crosetate pereche huse crosetate pereche huse crosetate perecheCum vi se par? V-ar plăcea să primiți așa ceva?

Anunțuri

Desene făcute cu mâini şi picioare pictate

Crăciunul ne-a inspirat şi am avut parte de primul atelier de creaţie împreună cu bebeluşul nostru, timp petrecut în familie, veselie şi noi descoperiri. Am avut nevoie doar de vopsele non-toxice pentru copii şi un bebeluş odihnit. El se uita mirat la culorile aprinse, strângea pensula mânjită cu vopsea în palma pufoasă – noi texturi – tata îl ţinea cu grijă ca să nu ajungă vopseaua în gură, iar mama îl gâdila pe tălpi cu altă pensulă. Apoi, momentul ştampilării, „aşa, deschide palma, ah, s-a murdărit şi alături”…  Ar fi trebuit să îi vedeţi faţa… Ne-am pozat, ne-am filmat şi iată rezultatul… felicitări pentru cei dragi 🙂

felicitare talpi pictate felicitare talpi pictate felicitare talpi pictate felicitare-talpi-4

felicitare talpi pictate

Decoraţiuni Primul Crăciun

De când ne-am mutat la casa noastră, înainte de Crăciun împodobim cu drag un brăduţ într-un colţ de sufragerie, cu decoraţiuni handmade, nuci, covrigi, mere şi portocale cu cuişoare. Dar tot mai drag ne este bradul pe care îl împodobeşte mama, cu globuleţe de când eram mici, cu cocoşul-coşuleţ meşterit de mama şi tata, din carton şi ambalaje de caramele bulgăreşti delicioase, cumpărate numai ei ştiu de unde, şi omul de zăpadă cumpărat de la Magazinul Mixt de pe vremea aceea…

cocos decorat cu staniol

Îmi amintesc cum se aduna toată familia după ce îl împodobeam, să votăm dacă este mai frumos decât cel de anul trecut şi cum stăteam apoi cu Ada şi căutam globuleţele prin brad sau bomboane prin coşuleţe… şi cum apărea miraculos după prânz o ciocolată în brad… Îmi este tare drag bradul lor pentru că este plin de tradiţie şi de amintiri frumoase.

De aceea vreau să adaug şi să păstrez şi în brăduţul nostru globuleţe care să ne amintească de momente magice, cum ar fi Primul Crăciun în casă nouă sau Primul Crăciun al copiilor noştri…

decoratiune Primul Craciun

decoratiune Primul Craciun

decoratiune Primul Craciun

decoratiune Primul Craciun

decoratiune Primul Craciun

Vă întrebaţi ce reprezinză ultima decoraţiune? Pahare de ceai turcesc 🙂

Voi aveţi decoraţiuni de suflet, cu ce vă place să împodobiţi brăduţul de Crăciun?

Cel mai mare colind

V-am mai povestit că nouă ne place mai mult să dăruim decât să primim şi tocmai de aceea ne-a plăcut foarte mult campania socială ING „Cel mai mare colind”.

Cu un foarte mic efort din partea noastră, stând în casă, la căldură şi cântând un colind „Moş Crăciun cu plete dalbe”, deci distrându-ne şi simţind că se apropie sărbătorile noastre preferate, un copil defavorizat primeşte o pereche de ghetuţe călduroase, datorită ING şi Fundaţiei Copii în dificultate.

Am zis că pentru o cauză aşa de nobilă merită să ne facem de râs online şi am înregistrat şi noi colindul şi l-am uploadat aici.

La final, ING va realiza un videoclip record în care fiecare colindător amator va avea rolul lui.

Nu-i aşa că-i o campanie genială? Este atât de simplu să oferim… iar de data aceasta ne şi distrăm… Vine week-end-ul şi sigur se găsesc 5 minute pentru a oferi unui copil cu picioare îngheţate o pereche de ghetuţe călduroase… Merită!

Idei de cadouri utile

Crăciunul înseamnă pentru noi timp petrecut cu familia şi cu prieteni buni. Cu câţiva ani în urmă, sentimentul plăcut de a fi înconjurat de atâţia oameni dragi fusese asfixiat de goana după cadouri. Mari, multe, alergam prin magazine să bifăm întreaga listă… şi era o listă lungă…

Am început să reorganizăm acest capitol şi am scăpat de goana nebună prin magazine. Am redus bugetul alocat şi am început să oferim obiecte făcute de noi, care pot fi consumate şi să nu devină încă un obiect aruncat prin casă.

1. Cadouri culinare

Căsuţele din turtă dulce şi fursecurile cu ciocolată au avut succes. Sau borcănelele cu condimente şi
kit-ul pentru extractul de vanilie.

casute din turta dulce

borcan cu fursecuri

Dacă doriţi reţetele: căsuţă din turtă dulce, fursecuri cu ciocolată.

Anul aceste ne-am gândit la ciocolată de casă, reţeta mamei şi trufe de ciocolată 🙂

 

2. Cosmetice făcute în casă, din ingrediente de calitate şi cu toate acestea costurile sunt reduse. Noi folosim un deodorant făcut de mine, am scris despre el aici, am oferit sare de baie, se face foarte uşor, am luat reţeta de aici sau bile de baie efervescente, reţeta de aici.

bile de baie efervescente

 

3. Voucher-e cadou. Echipament, haine sau cărţi, şedinţe SPA sau divertisment… sigur se găseşte ceva şi pentru cel mai pretenţios de pe listă. Poate fi ambalat frumos într-o felicitare personalizată care să aibă legătură cu voucher-ul. Pot fi şi bani pentru un obiect mai mare pe care cineva mai puţin formal şi-l doreşte, strecuraţi într-o felicitare-plic pentru bani, noi am făcut câteva 🙂

felicitare kindle

felicitare kindle

felicitare aparat foto

felicitare aparat foto

felicitare telefon

felicitare telefon

 

4. Timp. De calitate, petrecut împreună. Ne pierdem în rutina zilnică şi câteodată ne dăm seama, dacă ne dăm seama, că nu ne-am întâlnit demult cu unii prieteni buni, cu care ne simţim bine împreună. Putem să oferim de Crăciun câteva tichete răzuibile cu activităţi pe care să le facem împreună. Am găsit ideea pentru copii aici, dar pot fi completate şi cu activităţi pentru oameni mari, o plimbare cu bicicleta la pădure, o tură de o zi la munte sau un city break.

Voi ce cadouri oferiţi, care au avut succes şi cum vă descurcaţi cu ele în această perioadă aglomerată din preajma sărbătorilor?

Mozaicul lunii octombrie

Bilanţul la sfârşit de lună nu arată rău, am finalizat proiecte, am început altele, pe care abia aşteptăm să vi le împărtăşim.

mozaicul lunii octombrie1., 3. Litere pentru copii americani (obiectele de pe litere fiind Apple, Owl); 2. Butoanele pentru aragaz ale Adei, o mare iubitoare a cafelei; 4. Suporturi pentru prosoape din dopuri de plută, cu etichete; 5. Frunze colorate din pădure, opera Adei; 6. Un mesaj haios pentru sertarul cu pricina; 7.-9. Broşe din fetru, începem pregătirile pentru Crăciun.

Avem şi proiecte în lucru, etichete pentru numeroasele borcane cu condimente şi cu provizii, un cuier pentru prosoapele din bucătărie, tablouaşe handmade pentru hol, avem de lucru în week-end.

Idei de cadouri pentru Crăciun – din fetru

Aţi pretătit lista de cadouri pentru Crăciunul care se apropie? Nouă ne plac spiritul sărbătorilor, pregătirile culinare, timpul petrecut cu familia… dar ne oboseşte agitaţia din magazine, în goana după cadouri. De aceea, anul trecut am hotărât că vom oferi, în mare parte, cadouri handmade. Au fost nişte cadouri personalizate, nu a trebui să alergăm prin magazine şi bugetul pentru ele a fost mai mic. Anul trecut nu le puteam dezvălui, nu ar mai fi fost surpriză, dar vă sugerăm nişte idei acum, poate nu veţi mai simţi ca o corvoadă faptul că trebuie cumpărate multe cadouri în aceeaşi perioadă, altele decât anul trecut :).

Fetrul este un material cu care se lucrează uşor, nu se deşiră, se găseşte prin toate magazinele de handmade şi chiar la cele de materiale textile. Noi am făcut nişte broşe din fetru cu specific de iarnă şi pentru o fetiţă – un pinguin.

brosa pinguin fetrubrosa brad fetrubrosa brad fetrubrosa brad fetrubrosa fulg de neaVoi aţi pregătit cadouri handmade? Ce idei aţi avut?