Bradul nostru handmade


Cum arată bradul nostru de Crăciun de câţiva ani încoace. În primul rând este artificial, deşi noi urâm florile din plastic. Dar prea ne place cum le stă brazilor în pădure şi facem un compromis de dragul lor. Iar ca să simţim mirosul de brad în casă, cumpărăm o creangă aruncată într-un colţ de criminalii brazilor sau bem un sirop din muguri de pin🙂

Este mic, să nu ocupe mult loc, dar în fiecare an îl împodobim cu globuri făcute de noi. Este ieftin, miroase bine, a mere, portocale, cuişoare şi scorţişoară şi nu are sclipici🙂 Aş adăuga şi nişte anason, dar nu găsesc pe nicăieri… aţi văzut pe undeva?!

Am făcut globuri din origami, iar vârful este tot origami. Ne-am chinuit puţin să îi facem suport, dar are deja trei ani şi arată ca nou-nouţ.

globulet origami

Am uscat felii de portocală şi grepfruit, care-mi plac pentru culoarea lor roz-închis.

L-am rugat pe tata să ne facă o ghirlandă luuungă din nuci, alune de pădure şi castane, care n-a rezistat până anul următor, deşi o înconjurasem cu naftalină…

Am înfipt nişte cuişoare în portocale şi le-am agăţat cu o panglică roşie. Dar trebuie făcute dinainte, să aibă timp să se deshidrateze şi prinse cu panglică după ce şi-au micşorat diametrul, altfel riscă să alunece din panglică. Am agăţat mere parfumate şi steluţe din turtă dulce făcută în casă.

portocala cuisoare

Acum se găsesc la mercerii tot felul de panglici cu motive de Crăciun. Am cumpărat panglică roşie pentru un pic de contrast şi l-am împodobit cu fundiţe în loc de beteală. Şi din coji de portocală am decupat steluţe.

Aveam prin casă câteva conuri de brad natural şi le-am prins la vârfurile crenguţelor, iar din beţele de scorţişoară am făcut manunchiuri legate cu rafie.

ornamente pentru brad handmade

Aici se vede vârful mai bine🙂

varf de brad handmade

I-am cumpărat totuşi luminiţe, ca să îl poată găsi Moşu’ pe întuneric…

ornamente de brad

Anul acesta deja am uscat felii de grepfruit galben, cules undeva pe un câmp în Cipru şi am cumpărat ingrediente pentru turtă dulce🙂

ornamente lamai

Tag-uri:, , , , , ,

Un gând despre „Bradul nostru handmade

  1. Marius StuparuM Decembrie 22, 2011 la 1:57 pm Reply

    Wow. Seamana cu brazii pe care ii decorau in antichitate cu mere. Superb!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: